După cum spuneam în episodul precedent despre Provence, Forcalquier ne-a plăcut foarte tare în 2018, astfel că nu puteam să îl ocolim, mai ales că mai erau chestii de văzut în zonă (inclusiv cetatea de sus de pe deal, în jurul căreia s-a dezvoltat întreaga localitate), plus de vizitat din nou piața volantă de luni.
Am ajuns spre seară la Hotel Charembeau, un hotel într-un conac (bastide, foto stânga) situat în afara orașului și în mijlocului unui domeniu uriaș, plin de vegetație (ceea ce în Provence nu găsești așa ușor, e cumva specific Luberonului). Teren de tenis, teren de volei, piscină, masă de ping-pong, biciclete de închiriat (15 euro/zi sau pe oră, nu am reținut), plus un living cu cărți și șah. Nu e un loc ieftin deloc, dar voiam să încercăm și o astfel de experiență, care s-a dovedit a fi absolut fantastică. Ne-am cazat, iar eu și Dan am petrecut cam o oră la piscina hotelului, apoi am mers în oraș, era vremea cinei.
Ziua de luni avea să fie una extrem de lungă și de plină de evenimente. Am început cu un mic dejun provensal chiar la hotel, savurând cafeaua pe terasă și admirând expoziția cu vânzare de artă contemporană. Mai exact, tot felul de opere confecționate din deșeuri metalice, de exemplu, un câine cam urât, confecționat din vreo trei foi de ambreiaj, două capete de bară și două volante costa 12.000 de euro. Cel mai ieftin obiect era o cioară, care costa 1000 de euro, dar care, din păcate, se vânduse deja. Am convenit că arta contemporană e prea scumpă pentru noi, așa că am plecat în piața din Forcalquier.
Ca de obicei, orașul în zi de piață arată ca sub asediu (foto dreapta). Cu greu găsești un loc de parcare pe trotuar (ceea ce în mod normal nu se întâmplă într-o zi normală), mai mult în stradă. 
Mii de oameni cu sacoșe sau cărucioare plimbându-se agale printre standuri, comercianți prezentându-și mărfuri diferite, de la cremă cu lapte de măgăriță la haine de influență asiatică și de la obiecte de fier forjat la brânzeturi, fructe și condimente. Domnul de la care am luat pistou anul trecut era la locul lui (n-am ratat ocazia să refacem stocul), ca și familia cu nuga (anul acesta am cumpărat nuga cu lavandă – bleah, nu mă pot obișnui cu lavanda drept condiment pentru mâncare!). Am cunoscut-o aici pe doamna Maria, din România, normal, care vindea ii, standul său numindu-se Mari-Ie.
Odată luate cele trebuincioase, am plecat spre Banon, pe un drum prin munți unde în cei 30 de km abia dacă am văzut două-trei mașini. Prima oprire a fost la librăria Le Bleuet (așa e când pleci cu profii la drum, nu ratează librăriile – foto stânga), acel loc atipic din Provence, cu peste 60.000 de volume și în permanență aglomerat, semn că Peter Mayle e unul din cei mai importanți ambasadori pentru regiune. Am luat un album foarte bun cu imagini aeriene ale celor mai frumoase localități din Provence, care sigur va fi sursă de informații pentru vacanțele următoare.
Emoția pieței și literaturii trebuia eliberată, așa că am stat la o bere pe terasa Les Voyageurs Apoi am mers la charcuteria domnului Melchio (dacă ați citit cărțile lui Mayle, sigur vi-l amintiți), pentru o baghetă și niște cârnați la metru și am pornit către Fromagerie de Banon. Fabrica de unde pleacă unul din cele mai apreciate feluri de brânză al Franței. Fabrica nu se vizitează, dar ne-am făcut stocul de brânză în foi de castan (cel mai mic preț posibil, 3,50 euro bucata, în Cassis era și 6 euro) și, profitând de mesele și băncile de lângă magazine, am pus-o de un nou picnic.
Când ești sătul, ai două variante: ori te culci, ori pleci la explorat. Cum eram departe de hotel, am ales varianta a doua și am plecat spre fosta abație Valsaintes. Localizată în ceea ce era cunoscut încă din cele mai vechi timpuri drept Valea Absintului, biserica cisterciană din secolul XII este construită pe o peșteră locuită încă din Paleolitic, dar și un sanctuar celtic dedicat Zeului Soare Belenos.
Apropo, mai sunt încă trei biserici cisterciene în Provence, cea mai cunoscută fiind cea de la Senanque, foarte populară pe instagram datorită…pozelor cu lavandă. Existența monahală aici s-a încheiat în 1790, imediat după Revoluția Franceză. În 1996, asociația A.T.H.R.E. (art, tradition, histoire, recherche, environnement) începe lucrări de restaurare a bisericii și împrejurimilor. Oamenii se laudă cu o grădină botanică remarcabilă, probabil că este la nivel de specii, altfel mi s-a părut un pic cam neîngrijită. Foarte interesante mi s-au părut calendarul solar (indică solstițiile, echinocțiile și încă vreo câteva date importante), dar și crucea celtică din curtea bisericii (foto dreapta). Mai multe informații despre loc și proiectele lor găsiți pe site-ul oficial.
Ziua avea să se încheie în Simiane-la-Rotonde, un sat pe care anul trecut îl pozasem din drumul spre Forcalquier, dar pe care nu apucasem să îl vizităm. Ne-am documentat un pic și am aflat că există un castel acolo, Chateau des Agoult pe numele său. Unde trebuie să vă spun că am băut cea mai bună apă din toată vacanța, direct de la robinetul din centrul de informare. Castelul actual datează de la sfârșitul secolului XII, fiind construit pe amplasamentul unui mai vechi, atesatat 1031. Agoult era una din cele mai vechi și mai puternice familii provensale, iar numele de la Rotonde vine de la corpul dodecagonal din alcătuirea castelului. O ipoteză spune că rotonda a fost construită deasupra unei cripte în care a fost îngropat Raimbaud d’Agoult, participant la prima cruciadă. Mai multe informații despre localitate și castel găsiți pe pagina Wikipedia în franceză.
Coborând de la castel spre mașină, am descoperit, pe o ușă a uneia din casele din cetate, o plăcuță cu Maison des Poupees. Și “Ouvert”, așa 
că, fără să sun, fără să bat, am intrat în casa omului. Care om, aproape de 70 cred, era ieșit (îl zărisem două case mai jos), dar revenind, ne-a invitat să vedem colecția de aproape 2000 de păpuși pe care o strânsese. Cea mai veche păpușă are mai bine de 100 de ani (1910 mai exact) și este confecționată din lemn. Merită să vă abateți, gazda e foarte simpatică, dacă vorbiți un pic de franceză, vă alegeți cu povești simpatice din partea sa.
După consistentul prânz, nu ne era foarte foame, dar după atâtea locuri vizitate, mergea o bere și un sirop (apropos, să știți că în Provence este foarte popular siropul în restaurante, dar comandați-l cu apă minerală, altfel nu e bun). Și uite așa ne-am aciuat la creperia Fleur de cactus. Unde, evident, am luat fiecare câte un galette (o clătită sărată, dacă vreți, cred că din făină integrală) și am împărțit două crepe (clătite dulci). Plus niște sirop de zmeură delicious pentru subsemnatul și beri artizanale pentru Miha, Camelia și Dan. Plus foarte multă apă (eram deshidratați), că la un moment dat i-am spus gazdei noastre, foarte simpatice de altfel, că probabil carafa de 1L e spartă și curge din ea.
Ghiftuiți, ne-am rostogolit către parcarea de la baza cetății și am plecat spre Forcalquier pentru un ultim vin roze pe terasă și ultima seară în domeniul Charembeau, plus planuri pentru următoarele trei zile în Avignon. Vă las cu niște poze suplimentare din Simiane-La-Rotonde, poate vă conving să mă urmăriți și pe instagram. Măcar pentru pozele din Provence.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
