
Am mai povestit de Sarmalele Reci când au scos vinilul cu Țara te vrea prost, iar cum articolul a avut succces, când mi-a zis Gabi (managerul trupei) că băieții au câteva concerte simpatice în noiembrie, am zis că nu ar fi rău să vă dau de știre. În plus, unele din concerte sunt în locuri de care mă leagă amintiri frumoase, deci motive în plus să scriu. Nu mai zic că și prietenia cu Florin Dumitrescu, textierul din spatele pieselor trupei, e un argument foarte bun. Așă că, nu o mai lungesc, iată lista concertelor pe scurt, iar poveștile mai lungi după, dar întâi și întâi muzică. Una din piesele mele favorite, fără doar și poate: Șpriț de vară.
Am câțiva prieteni dragi la Craiova și cred că s-ar bucura de muzica băieților. Nu știu Cult Music Club, nu am cântat acolo (cine știe, poate remediem și asta cândva), dar e club de live din câte am înțeles, deci numai bun pentru un concert de trupă. De Aby Stage ce să vă spun? Mai exact de Mihai Mugescu, omul din spatele a ceea ce se întâmplă la Brezoi toată vara. Aby Stage e refugiul de iarnă, un club foarte bun pentru live, eu am avut o seară excepțională în primăvară (alături de Marius Dumitrescu și băieții de la Green Onions Experience), un sunet foarte bun (să trăiască Costi, sunetistul!).
Mutându-ne mai la est, Doors Club e un loc de care mă leagă multe amintiri, din perioada în care Cătălin Georgescu era manager acolo. Am cântat atât în locația veche, cât și în cea nouă și m-am simțit foarte bine, sper că plecarea lui să nu fi influențat negativ mecanismele. Iar despre Quantic nu cred că e nevoie să spun prea multe, că bănuiesc că îl știți deja, e unul din principalele locuri de cântat din București.
Biletele concertelor sunt disponibile în rețeaua IaBilet.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!