
Scriam in vara un articol ca am ajuns sa fac la 35 de ani mai mult sport ca la 18. E drept, acest fapt s-a datorat si unor conjuncturi favorabile praticarii lui, ajungand intr-o saptamana sa joc fotbal (stanga, in actiune, inaintea unui meci de legenda la Medias), handbal si rugby. In a doua parte a lui 2012 insa, nu a mai fost la fel. Programul mult mai aglomerat, perioada de concedii, proiecte multe, nesincronizari cu partenerii traditionali de sport.
Cu toate acestea, ca unul care a crescut facand sport chiar si atunci cand imi era interzis (am fost scutit de sport 8 ani, cu toate acestea jucam fotbal la greu – efectiv nu puteam sta deoparte), imi e foarte greu sa inteleg cum de am ajuns in situatia ca tot mai multi copii si tineri nu mai au bucuria de a face sport pentru simpla lor placere. Si nu imi spuneti ca pe-atunci nu erau computere si programe TV atat de numeroase. Pe atunci existau carti, iar daca voiai sa stai doar in casa cu nasul in ele sigur se putea. Problemele sunt in alta parte. Cum ar fi ca maidanele si curtile scolilor, unde bateam mingea de dimineata pana seara, acum nu mai exista. Pentru ca unele au paznici care nu te lasa, celelalte au devenit afaceri imobiliare. Maidanele si curtile scolilor erau cele mai bune “campuri de instructie” pentru sportivii de performanta, iar sportul de masa este masa critica pentru sportul de performanta. Iar consecintele se vad in ambele planuri: copiii sunt tot mai putin atrasi de sport si tot mai putin atletici, iar in sportul de performanta avem tot mai putine rezultate.
Numarul orelor de sport din scoala iar e o problema vesnica in Romania. Ce se face in aceste ore la fel. Parintii au tot mai putin timp pentru copiii lor, ma indoiesc ca vor alege sa ii scoata ei la miscare, ci probabil vor alege sa faca teme. Si cred ca ei trebuie sa fie cei care sa isi duca de mana copiii la sport. Ca e tenis, ca e inot, ca e patinaj, mers pe bicicleta sau pe role, drumetii la munte sau alergari pe malul marii, modalitati de miscare sigur exista.
Am tot respectul pentru oamenii care fac ceva pentru a schimba situatii anormale sau defectuoase. Iar o astfel de initiativa este Pauza de educatie fizica. Proiectul propune ca, in fiecare zi de vineri din ultima saptamana a fiecarei luni, in pauza mare, toti copiii din scoala (care doresc sa participe) sa execute miscari de gimnastica si alte exercitii specifice, timp de 10-15 min. Fosta gimnasta Corina Ungureanu, care in prezent este consilier pe probleme de sport al primariei municipiului Ploiesti, a lansat campania numita Hai afara! (Sursa). Astfel, in fiecare duminica, publicul este invitat la sala polivalenta Leonard Doroftei incepand cu ora 19:00 pentru o ora si jumatate de miscare. Nu uit nici de actiunile desfasurate de prietenii de la Smart Atletic in tot anul 2012, singuri sau in parteneriat cu alte organizatii si institutii.
Daca mai stiti astfel de proiecte care promoveaza sportul de masa, nu ezitati sa le treceti in comentarii. Sau daca vi se pare ca e prea mult de povestit pentru un comentariu, va invit sa va inscrieti in Campionatul National de Stiri Sportive. Fiecare judet trebuie sa aiba minim 10 jucatori, pentru a avea echipa, asa ca s-ar putea sa fie nevoie sa capacitezi si alti iubitori de sport din judet. Cel mai activ jucator din campionat va primi 100 de euro (se acorda: 1 punct pe zi, daca te loghezi pe site; 5 puncte pentru fiecare articol pe care-l scrii în comunitatea din care faci parte; 1 punct pentru fiecare comentariu pe care-l lasi la articole din orice comunitate; 1 punct pentru fiecare comentariu pe care alti membri îl lasa la un articol scris de tine – detalii despre premiu aici).
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!