STOP Autism!

Știam că pe 2 aprilie e ziua luptei împotriva autismului și aproape în fiecare an am scris ceva pe blog sau măcar pe facebook despre oamenii care luptă pentru a-i ajuta pe acești copii să aibă mai multe șanse.

Dar e foarte ușor să devii convins că planetele au ceva planuri ascunse cu tine atunci când, la 5 minute după ce ai citit un articol emoționant despre copiii speciali (autiști sau cu sindrom Down), te urci în tren și în fața ta e un kinder de maxim 3 ani, cu sindrom Down, care molfăie, cu toată fața, o felie de pizza stropită din belșug cu sos de roșii. Și care, atunci când te vede, începe să zâmbească cu toată ființa lui.

Cei care dau pe-aici îl știu pe David, zis și David-100-de-întrebări-pe-minut. Sau David care pedalează, face fotografii, se joacă cu Instagram, înoată cu delfinii, face cățărare și a văzut deja 11 țări. De altfel, percepția mea asupra copiilor cu autism s-a schimbat atunci când l-am cunoscut pe el, pentru că am avut ocazia să merg mai departe de comunicate de presă sau informații oficiale. Am șansa de a fi unul din oamenii pe care David îi cunoaște și față de care se manifestă așa cum e el. Și am privilegiul ca părinții lui să îmi fie prieteni și o să vă explic de ce spun asta. 

Nu vă imaginați ce înseamnă din punct de vedere financiar această bătălie cu un inamic invizibil. Ce resurse de timp și câtă răbdare le sunt necesare lui Miky și lui Mihai pentru a încerca să îi ofere lui David cât mai multe experiențe, să îl familiarizeze cu ce înseamnă reguli sociale, siguranță și tot așa. Și dacă vi se pare că e greu, puneți tot acest complex de factori în contextul crizei de timp cu care se confruntă fiecare copil afectat într-o formă sau alta de autism. Și al lipsei unei finalități clare, pentru că nu există o rețetă clară, o cale sigură de a câștiga această bătălie.

Așa că, dacă știți părinți ai unor astfel de copii, sprijiniți-i cât puteți, e foarte important pentru ei să nu se simtă singuri. O să vă simțiți de multe ori stingheri ca și mine, că nu știți dacă ce faceți e bine, că nu interacționați corect cu cei mici. De fapt, cred că ei trebuie să interacțoneze cu situații cât mai diferite, cât mai aproape de realitate, pentru a fi cât mai bine integrați.