Substanța activă a unui medicament

Între momentul inițial – o substanță activă X este sintetizată în laborator (de un chimist, evident!) – și momentul final – un medicament conținând substanța activă X este comercializat – pot trece și 10 ani. În acest timp se fac o listă întreagă de cercetări, printre care o multitudine de teste, începând de la culturi de microorganisme până la oameni. Costurile implementării unei substanțe active sunt uriașe, tocmai de aceea producătorii le protejează prin patente și brevete. Oricine dorește să fabrice medicamente conținând respectiva substanță activă, trebuie să plătească (și nu puțin) deținătorului patentului. Când aceste patente expiră (în medie dupa 10-15 ani), orice companie farmaceutică poate folosi substanța activă, iar medicamentele obținute se numesc medicamente generice. În 10 ani, producătorii pot îmbunătăți excipienții (de ex. noii excipienți pot determina organismul să absoarbă substanța activă mai eficient), dar substanța activă rămâne aceeași.

“Ibuprofen2DCSD” by Fuse809 (talk) – Own work. Licensed under Public Domain via Wikimedia Commons.

Ibuprofenul este substanța activă dintr-o largă varietate de medicamente și anume: Nurofen (probabil cea mai cunoscută), Modafen, Markofen, Ibuprofen, Ibusinus. Opțional, unele din forme conțin și o a doua substanță activă (de ex., Ibusinus conține și clorhidrat de pseudoefedrină). Lista extinsă a numelor sub care este comercializat o găsiți aici. Substanța activă a fost sintetizată în 1961, dar medicamentul a ieșit pe piață doar 8 ani mai târziu. Și, dacă tot vorbim de ibuprofen, acesta a fost testat, inițial, ca medicament împotriva…mahmurelii.

Știți povestea cu “nu e medicament, e făcut din plante”, nu? Departe de mine să neg proprietățile benefice ale unor produse naturiste, numai că am o veste proastă pentru voi: acele plante conțin o substanță activă (da, un compus chimic), iar acțiunea acesteia le fac benefice pentru organism. Diferența între un medicament și un supliment alimentar (așa cum sunt categorisite, de multe ori, “naturistele”), e că un medicament este testat și ultraverificat, în timp ce verificarea suplimentelor alimentare este, de multe ori, sumară. Și problemele apar când plantele, pe lângă substanța activă, mai conțin și alte substanțe (da, frate, ce să facem, totul e chimie în jur!) care pot determina efecte extrem de nocive.

Există situații când nu te împaci corespunzător cu excipienții uneia din variante (fie ai medicamentului propriu-zis, fie ai celui generic). De exemplu, socrul meu folosea, pentru buze crăpate, o cremă numită Euvirox, a cărui substanță activă era Aciclovirul. La un moment dat, Euviroxul a dispărut de pe piață, iar farmacistele îi ofereau varianta Aciclovir, numai că nu s-a împăcat cu el și pace, a preferat să treacă la tradiționalul “strugurel” (balsam de buze?). Tipuri frecvente de excipienți: lactoză, amidon, glucoză, zaharoză.

Compensarea medicamentelor în România se face, în cazul în care există medicamente generice, pe denumirea comună internațională (Link WHO) și nu pe cea comercială. Practic, se compensează prețul celui mai ieftin medicament generic.

Și când cumpărați medicamente generice e bine să vă informați pentru că, din câte înțeleg, accesul acestora pe piață se face doar pe baza unor teste de bioechivalență (pentru mine, o garanție în plus ar fi să fie produs în UE). Și poate sunteți alergici la excipienții unuia dintre ele, așa că, înainte de a cumpăra un medicament, informați-vă, evitând astfel neplăceri de orice fel (financiară sau de sănătate). Informații despre medicamente generice găsiți aici. Dacă doriți informații despre un medicament disponibil pe piața din România, vă recomand site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. La nivel european există European Medicine Agency, al cărui site este aici.

[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]