Suna metafizic, dar nu e. De mai bine de doi ani încercăm să popularizăm disciplina chimie în rândul liceenilor din București, ba chiar cred că au fost 1-2 prezentări din grupul nostru și în afara lui. Iar în această toamnă, […]
Suna metafizic, dar nu e. De mai bine de doi ani încercăm să popularizăm disciplina chimie în rândul liceenilor din București, ba chiar cred că au fost 1-2 prezentări din grupul nostru și în afara lui. Iar în această toamnă, […]
Cu sprijinul celor de la Științescu, proiectul CHEMPOET a mers mai departe sub numele de CHEMPOET 2.0., reușind și în 2020 să continuăm activitățile de promovare a chimiei. Pe de-o parte, a trebuit să mutăm seria de prezentări din offline […]
Niciodata nu am reusit sa fiu oportunist in proiectele in care m-am implicat, cele mai mari reusite le-am avut atunci cand am luat totul ca o joaca si efectiv m-am jucat cu chestii serioase (fara ca asta sa insemne ca […]
Nu va mai povestesc despre pasiunea mea pentru sport. V-ati convins deja, cred, datorita numeroaselor articole pe aceasta tema, ce are categorie separata pe acest blog. Am incercat sa promovez sportul in general, dar mai ales sporturi care, cred eu, […]
Nu sunt singurul probabil. Ca mine sunt si altii satui pana peste cap de emisiunile de dezbateri politice, cu tabere pro si contra, cu adevaruri contradictorii si maltratari ale realitatii evidente. De emisiuni cancanistice intitulate pompos “reality-show”. De vedete fabricate. Ca […]
Nu mi-am imaginat ca impactul participarii bloggerilor acreditati la festivalul de folk de la Alba Iulia va fi atat de mare. Eu estimasem circa 60 de articole despre festival, iar intr-un final se pare ca cifra se va dubla. Cum […]
De cand asteptam si eu un eveniment la care sa fiu in target. Iar in cazul de fata, nici nu era prea greu, nu de alta, dar cati chimisti avem pe aici (eu si Radu Oncescu). Iar cand m-a intrebat Chinezu […]
Dupa ce cu ceva timp in urma concursurile care presupuneau un LIKE pe facebook erau la mare moda, datorita “fabricilor de LIKE” (da si mie un like, pls, imi dai tu, iti dau si eu, conturi false si multe alte […]
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!