Joac-o p-asta e exact tipul acela de proiect care te face să vrei să scrii. Recunosc, mi-era dor să mai scriu de muzică, de vreun an au fost puține ocaziile, proporțional cu evenimentele care chiar să mă scoată din letargia scriitoricească. Au și bloggerii crize de inspirație, de! În plus, în această perioadă a fost și ziua lui Dan Teodorescu, deci varianta perfectă de a-i ura La mulți ani!
Am mai spus că trupa Taxi e unul din numele favorite din muzica românească, rezonez cu stilul, cu valorile, cu mesajele. Cu artiștii. Proiectul lor cel mai recent se numește, așa cum am menționat mai sus, Joac-o p-asta. Astfel, actori și actrițe din teatrul și filmul românesc au fost invitați să devină subiecții noilor piese ale trupei. Andi Vasluianu, Marius Manole, Ana Odagiu și Pavel Bartoș sunt primii care și-au pus fizicul și măiestria la bătaie pentru a ecraniza poveștile de pe albumul Taxi 20, apărut în 2019. Recunosc că, dacă unele piese le știam (de ex. Supradoză de dor, Ultimul cântec, Cântec despre nimic), altele au fost la prima vedere și ascultare. Și aici există două variante: ori eu nu sunt atât de fan, ori Dan Teodorescu e mult prea prolific și nu pot ține eu pasul.
Eu am ales două piese, Pentru ea, cu Marius Manole, și N-o să-mi ajungă viața asta, cu Pavel Bartoș. Dar voi puteți arunca un ochi pe canalul lor de YouTube, că-s toate cele apărute până acum și mai urmează. Și vă și abonați, da?
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok