
N-am trădat Provence, cu care, vorba unui amic, v-am sedus, iar acum am fugit pe Valea Loarei. Dar, cine știe, poate e încă un capitol la viitoarea carte (și amicul Ioan T. Morar a pus un capitol de Vanuatu la povestea cu Noua Caledonie, eu îl cam consider un mentor deci…). Dar drumurile ne-au dus pentru o perioadă mai lungă de un weekend prelungit la Orleans, așa că nu puteam rata ocazia să descoperim locurile din zonă. Evident, știam câte puțin despre o parte din localitățile (mai mult sau mai puțin) de pe Valea Loarei sau din zonă – Orleans și a sa Ioana D’Arc și catedrala maiestuoasă Sainte-Croix, Chartres, Poitiers, Tours, Blois. Despre multe dintre ele din povestea lui Grigore Băjenaru cu Banul Mărăcine. În Orleans mai fusesem cu ocazia unei vizite precedente la Paris, când am făcut o vizită cât o inițiere pe Valea Loarei, care a mai inclus Blois, unde am și mâncat, și un pic de Amboise (de la baza cetății). Despre Orleans ca variantă de city-break am povestit deja, dar dacă stați mai mult, castelele de pe valea Loarei sunt o sursă de povești și amintiri de neuitat. Despre câteva dintre ele în articolul de azi.
Să nu întrebați sau să afirmați cu certitudine câte castele există pe Valea Loarei. Există o asociație care include 83 (așa scria pe un pliant), dar cu siguranță nu sunt toate. Ce se știe clar: Valea Loarei începe la Sully-Sur-Loire și se termină la Saint-Florent-le-Vieil, iar primul castel construit a fost cel din Angers, în secolul XII (sursa). În rest, puteți baleia oricât mai la nord sau mai la sud de linia imaginară între localitățile de start sau de final, fiecare sat are câte un castel – fie că e un conac mai răsărit, fie că e ditamai palatul. Au funcționat ca locuințe temporare sau permanente, de voie sau impuse, cu rol de apărare, dar mai ales de agrement (locuință de vară, în mijlocul unui domeniu de vânătoare), au avut drept ctitori sau proprietari regalități sau doar nobili înstăriți. Majoritatea celor importante sunt acum muzee – naționale sau locale, finanțate de stat sau private. Câteva sunt transformate în hoteluri, că de, nu sună rău să dormi într-un pat sau măcar în camera unui duce.
Arhitectonic, castelele sunt o îmbinare de gotic și renascentist, plus câteva în stil clasic, cele mai recente, mai ales că ele au fost construite și ulterior dezvoltate sau refăcute de-a lungul mai multor secole. Pentru realizarea lor au fost aduși cei mai pricepuți arhitecți, foarte des italieni (epoca Renașterii, de!), inclusiv unicul Leonardo da Vinci. Turnurile circulare sunt frecvente, localizarea în apropierea unei ape de asemenea (Loire sau alte râuri).
Ce am remarcat: oamenii aveau o pricepere aparte la șeminee, unele sunt adevărate opere de artă, au decorațiuni care ele în sine sunt capodopere. Doar la Chambord sunt aproape 300! Foarte prezente sunt scările elicoidale (cea mai spectaculoasă este cea de la Chambord, dublu helix). O caracteristică a tuturor castelelor sunt tapiseriile ce îmbracă de foarte multe ori pereții, ceva firesc la ce frig era între zidurile groase. De asemenea, grădinile renascentiste, care mai de care mai spectaculoasă, mai ales acolo unde “capul răutății” a fost o femeie. De altfel, două femei sunt principalele responsabile pentru existența și personalitatea unora celor mai importante castele din zonă: Diane de Poitiers și Caterina de Medici, amanta și soția regelui Henry al II-lea.
Chambord este cel mai mare castel de pe valea Loarei și, dacă mă întrebați pe mine, foarte puțin cunoscut, deși mi se pare comparabil cu cel de la Versailes. Sunt multe păreri care susțin că însuși Leonardo da Vinci ar fi contribuit la proiect, chiar la scara menționată anterior. Este situat în mijlocul unui domeniu uriaș, fiind gândit ca un castel de vânătoare pentru regele Francis I. De aceea, el nu era mobilat, fiecare expediție de vânătoare presupunând un efort uriaș de a aduce mobilier, argintăria, chiar și hrana necesară unui alai de aproximativ 2000 de persoane! Apogeul castelului are loc sub domnia lui Ludovic al XIV, care a recondiționat și mobilat apartamentele regale. În castel există și o mică “sală” de teatru, dedicată lui Moliere, care a prezentat în premieră aici piesa Burghezul gentilom.
Dacă l-am menționat pe Leonardo da Vinci, trebuie să știți că este înmormântat la Amboise, nu în castelul semeț de pe dealul ce domina Valea Loarei (wikipedia îi zice pinten, dar știu eu dacă tineretul mai știe termenul??), ci în Clos Lucé, un conac din vecinătate. Revenind la castelul Amboise, poziția sa îl face să fie cel mai milităros din toate cele vizitate, el având clar o poziție strategică (poți monitoriza cu ușurință traficul naval de pe Loara de pe esplanada castelului), fortificații militare existând încă de pe vremea galilor. Prima variantă de castel apare odată cu invazia vizigoților, prin secolul VI, iar de-a lungul timpului a cunoscut numeroase dezvoltări și completări. Declinul apare după Revoluția Franceză, când Napoleon îl cedează fostului consul Pierre-Roger Ducos, care dărâmă aproape două treimi din el. Din secolul XIX începe reabilitarea castelului, la ora actuală putând fi organizate în castel evenimente mondene (deși îmi imaginez că nu e chiar ieftin).
Dacă vizitați castelul de la Amboise, nu ratați Biscuiterie D’Amboise, e chiar la marginea pantei abrupte care urcă spre castel. Au aproximativ 20 de sortimente de biscuiți, de la caramel sărat la fructe deshidratate, plus ciocolată și alte bunătăți. Credeți-mă, nu plecați fără minim trei cutii de la ei!
Chenonceau este al doilea cel mai vizitat castel din Franța, după Versailles, și pot confirma că, în ciuda pandemiei, a fost cel mai aglomerat din cele vizitate pe Valea Loarei. Și pe bună dreptate, este un loc splendid, total diferit față de Chambord sau Amboise (mult mai milităroase), mai cald, mai uman, se văd mâinie femeilor ce au contribuit la strălucirea sa între 1494 și 1972. Construit pe râul Cher, a fost menționat pentru prima dată în secolul XI și va avea o existență tumultoasă, cu numeroase războaie ce au trecut pe aici și reconstruiri. Diane de Poitiers intră în scenă în 1535, când Francisc I confiscă stabilimentul și o cadorisește pe doamna respectivă, care doi ani mai târziu dă ordin să se construiască podul acoperit care unește castelul cu celălalt mal al râului și care acum servește drept spațiu de expoziții. De asemenea, și o grădină de-a lungul râului. Odată cu moartea regelui Henric al II-lea, în 1559, regina, Caterina de Medici, îi cere (a se citi impune) Dianei de Poitiers să facă un schimb de castel – aceasta din urmă primind castelul de la Chaumont, despre care vom vorbi un pic mai jos. Castelul devine loc de petreceri nocturne, iar Caterina de Medici cheltuiește sume enorme de bani pentru dezvoltarea castelului, construind și ea încă o grădină. Iată cum competiția între cele două doamne a dat naștere unuia dintre cele mai frumoase castele.
Chaumont sau, pe numele complet, Chaumont-sur-Loire e o destinație ideală dacă sunteți pasionați de arta modernă și contemporană. OK, not my cup of tea arta asta modernă, dar merită să vedeți expozițiie pe care ei le găzduiesc (permanente și temporare). Capela palatului este decorată foarte “artistic”, pare o junglă uscată, în care sun grefate tot felul de obiecte de artă – din nou, interesant de văzut, dar nu e ceva la care eu ma extaziez. În plus, castelul Chaumont are niște grădini minunate, de fapt e un parc uriaș, numai bun de plimbat în căutare de liniște și umbră. Să nu uit, în interior, pe majoritatea corpurilor de mobilier, aveau sute de orhidee mari, cu foarte multe flori pe fiecare tulpină, o splendoare, nu alta. Iar pentru acest fapt este responsabilă aceeași Diane de Poitiers, după plecarea forțată de la Chenonceaux. Printre oaspetii de seamă ai castelului de la Chaumont regăsim mulți reprezentanți ai familiilor regale europene și arabe, printre care și Regele Carol I al României sau Ahmad Shah Qaar, șahul Persiei, dar și pe Marcel Proust.
Chamerolles nu e așa mare ca celelalte, dar are un farmec aparte, mai ales dacă sunteți pasionați de parfumuri. El adăpostește un muzeul al parfumurilor frantuzești, cu un istoric al acestora începând din sec. XVI și până la o colecție de flacoane ale celor mai cunoscute branduri. A fost construit la începutul sec XVI de Lancelot I du Lac, șambelanul lui Ludovic al XII-lea. În aripa de nord puteți admira șase busturi ale unor împărați romani și filosofi, ce au făcut parte din colecția cardinalului Richelieu. Aripa de sus găzduiește Promenada parfumurilor, fiecare cameră reprezintă o etapă din fabricarea parfumurilor, cu instalații specifice, flacoane sau componente ale parfumurilor. Se organizează și ateliere practice și vă puteți fabrica propriul parfum. Castelul are și o grădină renascentistă, împărțită în cinci sectoare: grădina – hambar, pătratul plantelor rare, labirintul, grădina de legume și parcul de aproximativ 2 hectare. Chamerolles a fost un puternic centru al protestanților francezi. Cum am prins și o vreme superbă (un octombrie la fel de frumos ca cel pe care îl trăim anul acesta), vă mai arăt câteva poze de acolo.
Am fost și la Chateaudun, ca să nu trebuiască să mergeți voi, pentru că, sincer, nu sunt foarte multe de văzut, deși castelul este uriaș și el. Situat pe o stâncă, la vreo 70 de km de Orleans, Chateaudun este cam gol, singura chestie remarcabilă fiind o colecție de tapiserii și numeroase informații despre aceste bunuri foarte prezente la curtea regilor Franței și prin castelele nobililor și cetățenilor bogați din cale-afară. De ex., aflăm de pe unul din panourile din castel că Francois I avea câteva mii de tapiserii. Cel mai vechi obiect decorativ de acest tip din lumea occidentală se găsește în Germania, în catedrala Halberstadt, din apropiere de Magdeburg. Tapiseria se intitulează Iisus între arhanghelii Mihail și Gavril, cu o vechime estimată între 1180 și 250. Prima parte a castelului a fost construită în secolul XII de conții de Blois, apoi extins până în secolul XVI, ba capela, ba aripa renascentistă (cu o scară foarte foarte faină), apoi etajele superioare și tot așa. În rest, o grădiniță frumoasă, dar care nu se compară cu cele de la Chenonceau sau Chaumont, și o terasă ce oferă o priveliște frumoasă asupra zonei. Un castel de 6 euro (atât e intrarea), semn că oamenii știu că nu au prea multe de oferit.
Așadar: Chambord, Chenonceau, Chateaudun, Chaumont, Chamerolloes și Amboise au fost doar șase din castelele vizitate. Aveți de unde alege, multe din ele sunt în stare foarte bună, nu ratați ocazia să le vizitați. Francezii au știut să construiască palate impunătoare și grădini pe măsură, uneori până la risipă. Natura completează și ea peisajul cu generozitate, astfel că un castel poate însemna o zi în aer liber foarte reușită.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!