O noua bucata de Romania descoperita

Ai fost vreodata la marginea hartii?

22/05/2012 Comments (3) Turism

Pe drumurile patriei: DN 57 – Bigar

Englezul are o vorba: “in the middle of nowhere”. Sa fiu sincer, poate pentru prima oara, am inteles ce inseamna asta. Pentru ca satul Bigar este unul din aceste locuri. De ce? Pentru ca principalul drum de acces in Bigar este un drum comunal de 17 km care leaga satul de DN 57. Mai exista cateva drumuri forestiere care duc spre Eibenthal sau Ravensca, dar nu pareau utilizabile cu masina nici vara, deci iarna sunt clar impracticabile, eu le-as considera mai degraba poteci mai late.

Bigar este unul din satele de cehi din Banat (Eibenthal, Baia Noua, Sf. Elena, Garnic, Ravensca), apartinand, ca forma administrativa, de comuna Berzasca. Cum au ajuns cehii in Banat? Se intampla dupa 1800 (in 3 etape mai precis – 1823, 1827, 1862), cand Imperiul Habsburgic a dorit sa colonizeze aceasta zona relativ slab populata, pentru o mai buna aparare a partii sudice a imperiului. De altfel, intreaga zona a Clisurii Dunarii (Orsova – Moldova Noua) este un amestec etnic foarte variat (romani, sarbi, cehi – numiti si pemi, rromi, chiar maghiari si germani). Dar despre sosirea cehilor in zona si evolutia comunitatii cehe, puteti citi in cele doua linkuri de la sfarsitul articolului.

Dar desi destul de greu, drumul spre Bigar este fabulos, prin zona carstica a raului Sirinia. Nu e recomandat sa il faceti cu masini cu garda joasa, fiind exclusiv cu piatra, care piatra si ea pe alocuri a mai disparut; in plus, sunt si ceva pante de urcat, iar daca a plouat un pic, riscati sa patinati serios. Calcarele din zona Sirinia sunt slab carstificate, formele carstice fiind reprezentate de lapiezuri pe suprafete restranse si doline de dimensiuni reduse. In peisaj se remarca Cheile Siriniei, cu pereti abrupti (foto dreapta), brazdati de diaclaze si de fisuri (sursa). Apoi, dupa ce ati mers circa 15 km prin chei, in fata voastra se deschide o vale larga (foto sus) si de nicaieri apare satul.

Semnalul la telefon sau radio este disponibil doar rar, cheile fiind foarte inguste. Daca aveti noroc, puteti prinde in sat Festivalul Minoritatilor sau vreo Nedeie (sarbatoare campeneasca legata de hramul bisericii). Biserica din sat era incuiata (noi am ajuns acolo in miezul zilei, pe la 14.30, cand si birtul era inchis!), dar are usa de termopan (foto stanga)!

Si, ca o informatie amuzanta, fotbalistul Pavel Nedved (Juventus) este originar din zona Bigar – Garnic si inca are rude in zona.

Mai multe poze pe pagina mea de facebook

Surse:

  1. http://www.banaterra.eu/romana/toponimii/b/bigar/index.htm
  2. http://www.mzv.cz/bucharest/ro/cehii_din_romania/index_1.html
  3. http://www.portiledefier.ro/relieful-carstic.html

3 Responses to Pe drumurile patriei: DN 57 – Bigar

  1. […] saptamana trecuta scriam despre “middle of nowhere“, azi vorbesc tot despre ceva geografic: marginea hartii. Si ca sa fiu mai exact, marginea […]

  2. […] despre locuri si oameni din Romania despre care nu se aude in prime-time. Asa au aparut aici Bigarul, Doamna Meri sau testoasele. De aceea imi voi acorda sprijinul oricarei initiative cum este cea […]

  3. […] e unul din cele șase sate de cehi din Banat (am mai povestit câte ceva și aici), aparținând de comuna Șopotu Nou și având o populație de….165 de locuitori (date la […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *