Adrian Berinde – Un artist renascentist

Putini din noi il cunosc pe Adrian Berinde, un artist cu adevarat renascentist si asta nu am spus-o eu, ci Florian Pittis cu ocazia lansarii unuia din albumele sale. Pictor, muzician, regizor, actor in cadrul “Cirque du soleil”, producator. Dar mi-e greu sa il caracterizez in cateva cuvinte – o biografie mai cuprinzatoare o gasiti aici.

M-am gandit insa ca ar fi frumos sa postez o combinatie de muzica si picturi ale sale, via youtube

Geniul muzical nu cunoaste limite

daca aveati vreun dubiu ca geniul muzical cunoaste limite, va invit sa urmariti urmatorul videoclip…

Dependenta

Salut! Sunt Marius si sunt dependent!

Salut, Marius!

Sunt dependent de copii, de prezenta lor in viata mea, de bucuria din ochii lor, de dulcea lor naivitate… Imi place atat de mult sa ii rasfat, sa ii stiu zambind, pentru ca au primit ciocolata, un mutunache, un tricou cu ursuleti… Imi place sa ii ascult povestindu-mi problemele lor existentiale (normal ca problemele lor sunt cele mai mari, doar sunt ale lor ), sa ii mangai pe par, sa ii sarut pe frunte, sa ii strang in brate sau dupa umeri.

Priviti un copil dimineata – somnoros, abia gaseste baia, se spala pe ochi cam ca o pisica, se imbraca cu lehamitea cu care cei mari indeplinim uneori ordinul sefului, mananca in fuga, inhata in aceeasi viteza ghiozdanul (poate acum ii spune geanta, rucsac, poseta etc. – pe vremea mea de scolar se numea ghiozdan) “facut” cu atat scandal in seara precedenta si apoi ies pe usa in “chiverniselile” mamelor, ce simt nevoia sa indeparteze o scama invizibila pentru ceilalti…

Copiii din povestea mea sunt copii mai mici sau copii mai mari, dar fara nici o discriminare sunt copii. Copiii mei. Poate ca Ioana, sotia prietenului Ovidiu, avea dreptate. Poate ceasul meu biologic a inceput sa anunte “ca e timpul”. Poate e doar o chestie subconstienta, ce respecta varianta medicala ca “exista posibilitatea” ca ADN-ul meu sa fie suficient de “modelat” pentru a exista riscul unor malformatii. Pana vom avea un verdict final referitor la copiii mei biologici, copiii mei “de suflet” vor fi vesnic alintati de mine. Vor face poate traznai, ma voi supara, ii voi certa, ma vor uri poate… Pentru ca ei sunt copii, iar eu sunt Daddy…

Duelul Generatiilor

Voiam sa incep eseul de azi cu “astazi voi dezbate conflictul dintre generatii”, dar am realizat ca o astfel de abordare, daca imi este permis cuvantul, “profesorala” m-ar putea deja situa de partea uneia din taberele implicate.

Conflictul intre generatii nu este nou si nu cred ca va inceta prea curand. De asemenea, nu voi da verdicte favorabile uneia sau alteia din parti. Dar vreau sa evidentiez cateva aspecte pe care eu le consider ca fiind de luat in seama.

Fara indoiala, generatia tanara este cea care isi doreste, dincolo de altceva, atentie. Isi doreste sa fie luata in seama. Si pe buna dreptate. Celor ce lucreaza cu oamenii le recomand cu mare caldura sa isi indrepte atentia catre tineri. Sunt un rezervor urias de energie si inventivitate, aspect ce uneori se pierde in cazul oamenilor experimentati. Cea mai frecventa situatie este ignorarea lor de catre cei mai in varsta pe criteriul “noi stim mai bine”. Fara indoiala, in multe din cazuri, domniile voastre chiar stiu mai bine. Numai ca ignorarea opiniei oamenilor mai tineri doar pe baza unei leme de genul “esti mic si nu stii” poate provoca uneori chiar razboaie mondiale. Ascultati-le opinia, care poate de multe ori e “copilareasca” sau fantezista, dar e posibil ca uneori sa fiti uimiti de abordarea lor. Fara indoiala, uneori, din prea mult elan, vor dori sa duca mai mult decat pot, sau vor gresi. Explicati-le unde gresesc, invatati-i “de bine”, nu le taiati aripile. De asemenea, nu ii folositi doar pe post de “carne de tun”, de mana de lucru. De negrii pe plantatie. Chiar daca o vreme vor accepta, la un moment dat se vor rascula. Si e posibil sa pierdeti niste oameni pe care, intr-un viitor mai indepartat sau mai apropiat, sa va puteti baza.

Nici tinerii nu sunt fara greseala. Si nu ma refer aici la greselile “la obiect”. Cel mai grav pacat al tineretii este, fara indoiala, trufia. Nu in putine situatii, tineri tind sa neglijeze experienta celor in varsta, pe baza unei judecate de genul “esti depasit, babacule! Crezi ca mai e ca acum 30 de ani ”. Poate sunt situatii in care “batranii” sunt depasiti la capitolul tehnologie, sau perspectiva asupra unei situatii cu care nu s-au intalnit in existenta lor, dar sunt aur curat atunci cand esti presat de timp, cand e necesara o reactie in timp real si nu una studiata, exersata.

Tot vis-a-vis de tineri, e interesanta o ipostaza. E deranjanta pentru ei situatia in care sunt tratati “ca niste copii”. Numai ca aici intervine intrebarea: cum sa ii tratezi atunci cand chiar se comporta (deloc surprinzator data varsta) ca niste copii? Si aici, spun eu, trebuie sa intervina experienta celor maturi, care sa imbine “critica constructiva”, necesar a fi aplicata in cazul erorilor corectabile, si menajarea ego-ului atat de proeminent la 20 de ani.
Dincolo de toate insa, sa lucrezi cu tineri, sa poti transfera catre oameni in formare din experienta ta ofera satisfactii greu de atins altfel. Probabil in asta consta si vocatia de “mentor”, fie el parinte, profesor, sfatuitor, group leader.

La despartirea de Motzu’

Ieri, 7 august, probabil una din cele mai marcante zile din ultimii ani… am participat la inmormantarea celui ce a fost Florian “Motzu’” Pittis, actor, director de radio, folkist, de ce nu mason si rapidist, om de cultura… nu voi pretinde ca am fost acolo pentru ca l-am cunoscut indeaproape sau ca am fost prieteni sau colegi de breasla. Nu, a fost unul din oamenii pe care i-am considerat vizionari in tot ceea ce faceau, oameni dedicati cu toata fiinta lor proiectelor in care se implicau. Dar am mers pentru ca multi din oamenii din Radio3Net, proiectul caruia Motzu Pittis i se dedicase in ultimii doi ani, imi sunt prieteni si am vrut sa fiu alaturi de ei intr-un moment ca acesta.

Am ajuns dimineata la 9 la “Bulandra”. Era oarecum liniste. Inca nu se pornise valul de oameni. Ploua insa din Ceruri. Dumnezeu era trist ca Motzu’ pleaca. Doar cei de la Radio3Net si 7 frati masoni il vegheau. Interesanta imagine, unii intruchipau sobrietate, ceilalti fantezie, parca reprezentand cele doua jumatati din Motzu’ – liderul mason, dominat de “echilibru” si “dreptate impartiala”, si artistul, parca vesnic in jeans si tricou. Cu trecerea timpului a aparut si o grupa de juniori ai clubului Rapid care au stat o vreme de veghe langa sicriul Aristocratului rapidist. Apoi actori, prieteni si foarte multi oameni simpli, cu o sfiala aproape religioasa, care doreau sa lase o floare, sa aprinda o lumanare sau pur si simplu sa il vada pentru ultima oara. Si ziaristi, dornici sa isi faca meseria, insa prea putin “macinati” de respectul pentru un coleg, un artist, un om ce s-a stins.

Incet-incet, teatrul s-a umplut de oameni si flori. Sute de coroane, milioane de flori. Parca picaturile de ploaie se transformau in flori cand atingeau pamantul. Aranjam coroanele pe treptele teatrului si ne intrebam oare cate flori vor mai veni. Au plecat la cimitir 3 dube de coroane si flori. Daca le-am fi asezat pe caldaramul soselei, ar fi acoperit drumul de la Bulandra pana la Bellu.

La 13.15, dupa terminarea slujbei, s-a plecat de la Teatrul Bulandra la Radio, apoi, cu ajutorul politiei, am strabatut orasul in mare viteza pana la cimitir. Drumul intre Piata Unirii si Liceul Sincai era plin de masini ce urmau masina funerara. Atunci de-abia am realizat cat de multi suntem.

La cimitir, tensiunea emotionala parca a crescut exponential. Era inceputul sfarsitului. Parca ploua cu ura. Mi-aduceam aminte de cantecul lui Vali Sterian: “ploua meschin, parca rautacios, totul iti pare intors pe dos”. Am remarcat luciditatea lui Nicu Alifantis, care, cu sprijinul jandarmilor, a incercat sa limiteze imbulzeala din jurul celor ce purtau sicriul. Foarte frumos si gestul suporterilor rapidisti care au cantat imnul Rapidului si au scandat “Te vom iubi mereu”. Ritualul mason a continuat, un pic acaparator (nu au lasat pe nimeni sa poarte sicriul in afara “oamenilor in costum” – bravo lui Florin Zegrea ca nu a cedat, acolo trebuia sa fie si un actor, si un folkist pentru ca Florian Pittis a fost mai mult decat un mason) si un pic “rece” – pareau oameni care indeplinesc o sarcina. In acel moment, m-am uitat la oamenii de la Radio3Net – ploaia si lacrimile se amestecau pe fetele lor, aproape schimonosite de durere: Vio, Trifu, Florescu; pana si Florin, care pana atunci rezistase, avea ochii in lacrimi.

Cu incetinitorul parca, mormantul s-a inchis. Am acoperit acel colt de cimitir cu coroanele aduse, iar florile le-am depus pe mormantul unuia din vecini, Amza Pellea. Ploaia se oprise si ea. Drumul sau pe acest Pamant se terminase. De acum, Motzu’ Pittis va exista prin faptele sale si prin amintirile noastre.

Lacrimi din cer pentru oameni/ Ochi ce jelesc nemurirea/Giulgiu de flori si tristete/ Toate vestesc despartirea…

Cavaleri ce vegheaza un Frate/ Copii ce plang pentru Tata/ Linistea-ncet se asterne/ Astazi, aici, “Piesa-i gata!”

O lume in culori si culorile varstelor…

La 16 ani, tinzi sa ai 3/4 din garderoba neagra sau gri. sfertul ramas sunt pijamalele, care oricum ti le cumpara mama si ea nu le cumpara negre. care sa fie motivul?

• forma de protest? poate asa era acum 10-15 ani, acum protestam prin piercinguri fara numar si fara locatii clare din punct de vedere statistic, tatuaje. as fi zis si fumatul, dar si asta tinde sa se invecheasca…
• comoditate? stiti cum e, negrul se asorteaza cu orice….
• grija fata de eforturile mamei? bine ar fi, da’ avetzi 16 ani remember, parintzii oricum sunt niste neintelegatori si niste nesimtzitori (atentzie cititorilor din 2 in 3, nu am zis nesimtzitzi!!!!)…

si din una in alta ajungi la 30 de ani si cand te uiti in sifonier descoperi 4-5 camasi rosii, altele 4-5 in toate nuantele dintre roz si lila, plus una portocalie. si sa nu uitam de tricourile rosii de pe care zambesc fetele din Malibu sau chelneritza sexy din New Mexico… si maieul fara maneci si imprimat cu “Ce se vede nu e burta ci rezervorul mashinii de sex”…

diferenta intre o persoana de 20 de ani si una de 30 de ani este ca persoana de 30 a avut candva si 20. Persoana de 20 inca mai asteapta…

Efectul tirbusonului

De-a lungul istoriei, stiinta a vorbit de mai multe “efecte”. Unele au fost considerate initial ca fiind niste anomalii, care ulterior, cu cat omul s-a dezvoltat, si-au gasit si explicatii stiintifice. Avem astfel efectul Doppler, efectul fotolectric, efectul Coanda, efectul de piramida.

In 2002, eram deja de circa 5 ani jumate in camin, in Grozavesti. Acelasi camin, acelasi etaj. Doar camerele s-au mai schimbat. Pentru posteritate le vom identifica – 306, 322, 341. S-au schimbat portari, mecanici, femei de serviciu, generatii de colegi de palieri si camin, chiar si administratora…. In tot acesti ani, nu am avut tirbuson. Desfacutul sticlelor de vin era mereu o provocare sau un calvar, dupa temperament si stare de spirit. Bagatul dopului in sticla, lovirea de perete, un cutit, un … orice. Undeva la sfarsitul lui februarie 2002, merg cu (pe atunci) noua mea prietena la cumparaturi intr-un hipermarket. Intampaltor, imi cad ochii pe un tirbuson si imi aduc aminte ca il vreau de ani de zile. Toate bune si frumoase, povestea pare sa se termine aici. Incep sa raresc drumurile prin camin, petrec din ce in ce mai mult timp cu prietena mea, apoi logodnica, actualmente sotie. Uite ca tirbusonul a fost cu noroc…

La sfarsitul lui 2006, un alt vechi combatant al Grozavestiului (8 ani batuti pe muchie), bun prieten cu mine, ma anunta ca si-a luat tirbuson. Ii spun “Bai, Tudorele, sa nu fie un semn!”. La nici 2 saptamani, isi face o prietena noua. Hai cu ea la un suc, hai ramai pe la ea. Deja nu mai da prin camin, deja apar statusuri pe messenger de genul “nothing compares to you” sau “you are so beautiful”.

Ma tem sa afirm asta, dar cred ca putem vorbi de un efect al tirbusonului…

Ce melodie va place mai mult?

M-am gandit sa aflu si parerea voastra despre ce melodie a mea va place mai mult. Asa ca, indiferent ca va place Dali, Colind pentru prieteni (stiti voi, piesa cu muraturi, mop si desuuri), La piata sau altceva, dati cu votul in mine, sa stiu ce nu ar trebui sa uit sa cant intr-un concert. Parafrazandu-l pe Lenin, votati, votati si iar votati! Nu costa bani, deci, carevasazica, neicusorule, e gratis!

[poll id="1"]